Actualitate· 4 min citire

Defectele Coifului de la Coțofenești: managerul MNIR a dezvăluit starea în care a fost recuperat tezaurul de aur după atacul cu explozibil

Defectele Coifului de la Coțofenești: managerul MNIR a dezvăluit starea în care a fost recuperat tezaurul de aur după atacul cu explozibil

Defectele Coifului de la Coțofenești: managerul MNIR a dezvăluit starea în care a fost recuperat tezaurul de aur după atacul cu explozibil

Scris de Madalina Mihai Publicat: 22 apr. 2026, 08:38

Coiful, afectat, dar recuperabil

Coiful de aur de la Coțofenești și două brățări dacice au fost prezentate oficial la Muzeul Național de Istorie a României, după ce au fost recuperate în urma furtului spectaculos de anul trecut de la Muzeul Drents.

Artefactele urmează să fie expuse temporar publicului, înainte de a intra într-un proces de restaurare.

Managerul interimar al muzeului, Cornel Ilie, a dat asigurări că autenticitatea pieselor nu ridică niciun semn de întrebare, iar coiful, deși ușor deformat, va fi restaurat conform standardelor. Oficialii subliniază că revenirea acestor obiecte reprezintă un moment important pentru patrimoniul național și pentru cooperarea internațională.

Oficial olandez: „Tezaurul european este din nou acolo unde îi este locul”

Directorul Muzeul Drents, Robert van Langh, prezent la București, a vorbit despre importanța recuperării artefactelor și despre colaborarea dintre autorități:

„Tezaurul european este din nou acolo unde îi este locul. De-a lungul întregii istorii a muzeelor occidentale un furt presupunând folosirea explozibilului este unic și fără precedent. Acest atac a pus la grea încercare prieteniile, în vreme ce tocmai aceste relații dintre muzeele noastre au pus bazele acestei remarcabile expoziții pe care am organizat-o împreună. Din punctul meu de vedere, astăzi, putem să constatăm că adevăratele prietenii pot supraviețui acuzațiilor, furiei sau unor teorii ale conspirației. Mulțumită neobositelor eforturi conjugate ale autorităților din România și din Olanda putem astăzi să sărbătorim reîntoarcerea mult-așteptată a coifului de aur și a două dintre cele trei brățări regale dacice. Demersurile poliției și ale autorităților judiciare din ambele țări au fost cu adevărat notabile".

Acesta a făcut și un apel pentru recuperarea celei de-a treia brățări dispărute:

„Aș dori să reiterez apelul pe care l-am făcut în Olanda, la întoarcerea acestor comori, și încă o dată săptămâna trecută, în tribunal: oricine are informații cu privire la locul unde se află cea de-a treia brățară, rog să ne informeze. Să ne ajute pentru ca și această brățară să se întoarcă în siguranță acasă, aici, la București".

Artefactele, expuse înainte de restaurare

Potrivit conducerii MNIR, piesele vor putea fi văzute de public pentru o perioadă limitată, exact în starea în care au fost recuperate, ca parte a unui demers de transparență și conștientizare.

„Pentru o perioadă de zece zile, Coiful de la Coțofenești și cele două brățări regale dacice recuperate vor fi expuse public la Muzeul Național de Istorie a României, în starea în care au fost recuperate, înainte de intrarea în procesul de restaurare. Credem că publicul are dreptul să le vadă astfel: nu doar ca obiecte splendide, ci ca martori ai unei încercări, ai unei pierderi aproape ireparabile și ai unei reveniri pe care o datorăm cooperării dintre instituții și perseverenței autorităților".

Coiful, afectat, dar recuperabil

Reprezentanții muzeului au precizat că piesa centrală a tezaurului, coiful de la Coțofenești, prezintă unele deteriorări, însă acestea nu pun în pericol restaurarea completă.

„Coiful are un obrăzar afectat, s-a desprins o parte de pe o urmă veche a restaurării. Procesul de restaurare va fi mai ușor. Este puțin ovalizat, deformat, însă vom face o serie de investigații, vom stabili metodele prin care se va interveni pentru a-l restaura așa cum se cuvine. Nu este ceva care să fie complicat. Vom avea și o colaborare cu colegii olandezi".

Ministrul Culturii, Demeter András István, a subliniat că aceste obiecte vor rămâne accesibile publicului și după finalizarea restaurării, inclusiv prin expoziții itinerante la nivel național.

„Da. Accesibilitatea este condiție sine qua non a patrimoniului (...). Dacă expunerea de la București este prima reîntâlnire, itinerarea (de după restaurare) trebuie să fie momentul în care aceasta este împărtășită la scară națională. Conferința, expunerea și itinerarea nu sunt și nu trebuie privite ca niște forme exhaustive ale campaniei, ci ca prime repere ale unei construcții deschise dezvoltării succesive".

Brățările, bine conservate

Spre deosebire de coif, cele două brățări dacice recuperate nu prezintă urme vizibile de distrugere. Acestea sunt piese plurispiralice din aur, descoperite la Sarmizegetusa Regia, datate în secolul I î.Hr., cu detalii decorative complexe, inclusiv capete de animale stilizate și motive incizate.

Coiful princiar de la Coțofenești, descoperit în județul Prahova și datat în secolul IV î.Hr., este una dintre cele mai valoroase piese ale patrimoniului românesc. Realizat din tablă de aur și decorat cu motive complexe, acesta prezintă atât elemente simbolice, cât și scene ritualice. În urma furtului și a manipulării, piesa prezintă deformări, fisuri și urme de lovituri, însă specialiștii sunt optimiști în privința restaurării și readucerii sale la forma originală.

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate