Descinderi masive ale polițiștilor și mascaților la Baia Mare după fuga primarului penal Cătălin Cherecheș.
Descinderi masive ale polițiștilor și mascaților la Baia Mare după fuga primarului penal Cătălin Cherecheș.
În cadrul cercetărilor care se efectuează într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, privind infracțiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat, favorizarea infractorului și fals privind identitatea, astăzi, 30 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Maramureș au efectuat cinci percheziții domiciliare, în municipiul Baia Mare.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș și al Serviciului Criminalistic Maramureș, a mai precizat Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș.
Imediat după fuga primarului a fost deschis un dosar penal. Inițial a fost deschis pentru trecere frauduloasă a frontierei, ulterior apare și infracțiunea de favorizare a infractorului.
Oamenii legii urmăresc să refacă filmul fugii din țară a primarului penal.
Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru corupție, a fost depistat și reținut, marți, 28 noiembrie, de polițiștii bavarezi., în Germania. El a fost găsit într-o mașină condusă de mătușa sa, cu număr de înmatriculare în localitatea germană Neu Ulm.
Cherecheș a fost rănit la bărbie, după ce a opus rezistență când a fost prins de polițiștii germani în Augsburg.
Cherecheș avea asupra sa 3.265 de euro, forinți – echivalentul a aproximativ 150 de euro și lei – echivalentul a 320 de euro.
Sursa: Newsinn