Autoritățile hunedorene s-au mobilizat în cadrul unei intervenții desfășurate vineri, unde doi bărbați au fost grav răniți după ce au căzut de la înălțime din telescaunul care urcă din Petroșani spre stațiunea Parâng, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
„Accidentul, care a avut loc cu puțin timp înainte de ora 12.00, s-a produs între primii doi piloni ai instalației de transport pe cablu. La sosirea salvatorilor, cele două persoane erau conștiente, dar prezentau multiple traumatisme”, a precizat sursa citată.
La fața locului, echipajele medicale ale SMURD și Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara le-au acordat primul ajutor calificat celor doi bărbați.
Una din victime, transportată la urgențe
Una dintre victime a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Petroșani Petroșani, iar cea de-a doua se află, în prezent, la locul accidentului pentru a i se acorda asistență medicală.
În cadrul intervenției au participat și salvamontiștii din Parâng, misiunea fiind în dinamică, relatează Agerpres.