Doi polițiști de frontieră, care se aflau în misiune pe fluviul Dunărea, au salvat un pui de căprioară care se afla în apă, la aproximativ 100 metri de mal, și care, epuizat, încerca să se mențină la suprafața apei.
Cei doi polițiști au salvat animalul și l-au dus în siguranță în mediul său natural, dar nu înainte de a-i da numele Bambi.
„Astăzi, colegii noștri, Sașa și Adrian, din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berzeasca - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, aflați în misiune de patrulare pe fluviul Dunărea, au observat la aproximativ 100 m de mal, un pui de căprioară care abia mai putea să înoate. Nu au stat prea mult pe gânduri și, imediat, s-au îndreptat spre el în încercarea de a-l salva. Epuizat fiind, puiul de căprioară cu greu se mai menținea la nivelul apei. Cu multă grijă, colegii au reușit să îl scoată din apele fluviului și l-au imobilizat cu atenție, deoarece era foarte speriat și agitat”, a transmis Poliția de Frontieră.
Puiul de căprioară a primit numele Bambi, înainte de a fi dus în mediul lui natural.
„Intervenția promptă a polițiștilor de frontieră a dus la salvarea puiului care, ulterior, a fost dus, în siguranță, în mediul său natural. Puiul de căprioară a primit și un nume, cum altfel decât Bambi!”, a menționat Poliția de Frontieră.