Polițiștii din Ialomița au deschis dosar de cercetare penală pentru abuz în serviciu, în cazul femeii care a născut în fața Spitalului Urziceni.
”La data de 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni s-au sesizat din oficiu, în urma imaginilor apărute în spațiul public, privind o femeie care naște în curtea unei unități medicale. Faptele privesc săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către personalul medical”, a transmis, luni, IPJ Ialomița.
Sursa citată a precizat că o femeie, de 24 de ani, din localitatea Bărbulești, s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Urziceni, în travaliu, la scurt timp aceasta născând în curtea unității medicale.
”S-a constituit echipa de cercetare la nivelul subunității, fiind efectuate verificări în legătură cu aspectele semnalate”, a mai transmis Poliția.
Imagini cu o femeie care naște pe trotuar, în fața Spitalului Urziceni, au fost publicate, luni, pe Facebook. Femeia nu ar fi fost primită în unitatea medicală din lipsă de locuri.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis, luni, că Inspecția Sanitară de Stat verifică situația și încearcă să reconstituie întreaga situație. Ministrul a precizat că va face publice măsurile dispuse, iar între timp a cerut demisia managerului unității medicale.