Un accident rutier soldat cu două persoane rănite a avut loc, marți dimineață, pe DN 1, la Nistorești, la fața locului fiind așteptat elicopterul SMURD.
"Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 77 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 49 de ani. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 77 de ani și a unei femei de 44 de ani", informează Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.
La fața locului este așteptat și elicopterul SMURD, precizează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova.
Potrivit ISU, bărbatul de 77 de ani, descarcerat, este în stop cardio-respirator, iar femeia este transportată la CPU Câmpina.
Șoferul de 49 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din cauza leziunilor suferite, celălalt conducător auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând să îi fie recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Traficul rutier este dirijat de către polițiștii rutieri.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
AGERPRES