Polițiștii avertizează că în mediul online se folosește o nouă metodă prin care infractorii încearcă să intre în posesia datelor unor persoane. Este vorba despre mesaje trimise online sub forma unor „citații”, care poartă sigle și înscrisuri ale Poliției Române sau ale Interpol și prin care sunt solicitate date personale sau chiar sume de bani, în caz contrar destinatarii fiind amenințați că pe numele lor vor fi emise mandate de arestare, potrivit News.ro.
Polițiștii avertizează că în mediul online se folosește o nouă metodă prin care infractorii încearcă să intre în posesia datelor unor persoane. Este vorba despre mesaje trimise online sub forma unor „citații”, care poartă sigle și înscrisuri ale Poliției Române sau ale Interpol și prin care sunt solicitate date personale sau chiar sume de bani, în caz contrar destinatarii fiind amenințați că pe numele lor vor fi emise mandate de arestare, potrivit News.ro.
„În mediul virtual circulă mai multe mesaje spam, care evident sunt expediate de persoane certate cu legea, prin care destinatarii sunt informați că fac obiectul unor proceduri judiciare ale Poliției. Acest tip de fraude online, prin care anumite persoane își atribuie identitatea unor lucrători din cadrul structurilor de poliție, țintesc furtul de date personale, conturi bancare, etc. Citațiile online poartă siglele și înscrisurile Poliției Naționale și/sau Interpol și sunt semnate de persoane cu funcții de conducere, destinatarii fiind amenințați cu „emiterea unui mandat de arestare”, dacă nu răspund mailului inițial cu „transmiterea datelor personale””, se arată într-un comunicat al IPJ Brașov.
Polițiștii precizează că, prin accesarea link-urilor care sunt atașate mesajelor inițiale, destinatarii oferă infractorilor acces către datele lor cu caracter personal.
„Există cazuri în care este solicitată chiar plata unor sume de bani, cu titlu de amendă penală, într-un termen scurt, pentru evitarea demarării unor proceduri judiciare și emiterea unui mandat de arestare preventivă! Greșelile gramaticale și de exprimare în limba română pot fi un indiciu că în spate ar putea fi infractori cibernetici”, adaugă sursa citată.
Într-un astfel de mesaj, destinatarul este anunțat că face obiectul unor proceduri judiciare de ciberpornografie, exhibiționism, pedofilie și a primit „citația” în urma unui „sechestru informatic prin infiltrare cibernetică”, demers care a fost „autorizat”.
Destinatarului mesajului i se cere să se facă „auzit prin e-mail” scriind „justificările”, „într-un termen strict de 72 de ore”, pentru ca aceste justificări să fie „examinate și verificate în vederea evaluării sancțiunilor”. Destinatarul este anunțat că, în cazul în care nu procedează astfel, riscă să primească un mandat de arestare și numele său să fie introdus pe lista infractorilor sexuali.
Poliția Brașov le recomandă celor care au primit aceste gen de mesaje să nu dea curs solicitărilor, să nu acceseze mesajele „spam”/sms-uri nesolicitate, să nu șteargă mesajele și să se adreseze celei mai apropiate secții de Poliție și să verifice mereu sursa reală a mesajelor, înainte de a efectua o acțiune care se poate dovedi malițioasă pentru datele personale sau dispozitivele folosite.
Sursa: Newsinn