Încep controalele la toate locurile de joacă, spitalele și școlile din Capitală

Trei eleve de la o școală prestigioasă din București au ajuns la spital după ce au consumat droguri în timpul orelor
Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a anunțat că echipe mixte vor începe controalele la toate locurile de joacă, instituțiile de învățământ și unitățile medicale din oraș. Acesta estimează că un raport preliminar în urma acestor controale va fi elaborat în 30 de zile, iar în maximum 60 de zile verificările vor fi finalizate, potrivit News.ro.
„Am convocat Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență astăzi și am aprobat trei hotărâri extrem de importante. Prima se referă la un plan de verificare a tuturor locurilor de joacă de la nivelul Municipiului București. Va fi o verificare complexă, sub aspectul siguranței echipamentelor, sub aspectul planului de pază și a monitorizării video, sub aspectul instalațiilor electrice în toate aceste facilități de agrement.
Am format echipe mixte care, începând de săptămâna viitoare, vor evalua toate locurile de joacă de la nivelul municipiului București și vom dispune un plan de măsuri extrem de concrete în sarcina tuturor administratorilor pentru a evita orice incident neplăcut pe raza locurilor de joacă”, a spus Hopincă.
El a mai spus că dispus „crearea unor echipe mixte de control pentru evaluarea tuturor unităților medicale din Municipiul București, pornind de la incendiul de la Centrul Robănescu”.
„Vom verifica toate instalațiile electrice, toate sistemele de alarmare, stadiul documentațiilor ISU. Echipe mixte de control vor intra, de săptămâna viitoare, în toate spitalele”, a adăugat Hopincă.
Acesta a mai precizat că echipe mixte vor verifica și unitățile de învățământ din Capitală.
„În al treilea rând, aceeași acțiune o vom face la toate instituțiile de învățământ preuniversitar din București, echipe mixte de control vor intra și vor verifica sub aspectul autorizației de securitate la incendiu, al planurilor de pază, al siguranței echipamentelor din interiorul și curtea instituțiilor de învățământ”, a declarat prefectul Capitalei.
El a mai spus că echipele de control vor fi formate din reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului Teritorial de Muncă și, punctual, ai Direcției Sanitar Veterinare și ai altor instituții, în funcție de specificul controalelor.
Acesta a estimat că, în urma acestor controale, un raport preliminar să fie elaborat în 30 de zile, iar în maximum 60 de zile verificările să fie încheiate.
Urmărește știrile NewsInn și pe Google News



























