Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului 134/2022 privind unele măsuri în vederea protejării consumatorului final în ceea ce privește utilizarea materialelor lemnoase și a produselor derivate din lemn, pentru încălzirea locuinței în sezonul rece, transmite Administrația Prezidențială.
Actul normativ are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri în vederea protejării consumatorului final în ceea ce privește utilizarea materialelor lemnoase și a produselor derivate din lemn, pentru încălzirea locuinței în sezonul rece.
Astfel, conform proiectului, prețurile finale facturate sunt plafonate la maxim 400 lei/mc cu TVA inclus pentru următoarele sortimente de materiale lemnoase, necesare pentru încălzire în sezonul rece: lemn de foc, resturi de lemn, tocătură provenită din lemn, rumeguș.
Prețurile finale facturate sunt plafonate a maxim 1.500 lei/tonă, cu TVA inclus, pentru brichetele din lemn, și la maxim 2.000 lei/tonă, cu TVA inclus, pentru peleții din lemn.
Aceste prevederi vor fi aplicate consumatorilor finali, respectiv persoanelor fizice și următoarelor entități: unităților de învățământ publice și private, furnizorilor de servicii sociale, unităților de interes local, unităților de cult și unităților administrativ-teritoriale, precum și unităților din subordinea acestora, până la data de 31 martie 2023.
Șeful statului a mai promulgat, legea pentru ratificarea Amendamentului Doi la Memorandumul de Înțelegere între Ministerul Apărării al Republicii Bulgaria, Ministerul Apărării al Republicii Estonia, Ministerul Apărării al Republicii Finlanda, Guvernul Republicii Ungare, Ministerul Apărării al Republicii Lituania, ministrul apărării al Regatului Țărilor de Jos, Ministerul Apărării al Regatului Norvegiei, ministrul apărării naționale al Republicii Polone, Guvernul României, Ministerul Apărării al Republicii Slovenia, Guvernul Regatului Suediei și Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind Capabilitatea de transport strategic aerian (SAC), deschis spre semnare la Washington, la 21 august 2020 și semnat de partea română la București, la 29 octombrie 2020.