Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, și secretarul general al NATO, Mark Rutte, vor ajunge marți la București pentru a participa la Summitul Formatului București 9 (B9) și al Țărilor Nordice, organizat miercuri la Palatul Cotroceni.
Înaintea reuniunii oficiale, liderul polonez va avea o întâlnire bilaterală cu președintele României, Nicușor Dan. Ceremonia de primire este programată la ora 17:00, la Palatul Cotroceni, unde cei doi șefi de stat vor purta discuții tête-à-tête și convorbiri oficiale, urmate de declarații comune de presă.
Seara, la ora 19:00, este programată o cină de lucru la Palatul Cotroceni, la care vor participa președintele Poloniei, Karol Nawrocki, și secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Tot marți va sosi la București și președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, care va fi primit de președintele Nicușor Dan la ora 13:00.
Miercuri, Palatul Cotroceni va găzdui Summitul B9 și al Țărilor Nordice, eveniment co-prezidat de Nicușor Dan și Karol Nawrocki, sub tema „Delivering More for Transatlantic Security”.
La reuniune vor participa numeroși lideri și oficiali internaționali, printre care secretarul general al NATO, Mark Rutte, președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, președinții statelor baltice, ai Finlandei, Cehiei și Slovaciei, precum și reprezentanți ai SUA, Suediei, Norvegiei, Danemarcei, Islandei, Bulgariei și Ungariei.
Programul summitului va începe miercuri dimineață, la ora 10:30, cu primirea oficială a delegațiilor. La ora 11:00 va debuta sesiunea plenară, deschisă de președinții României și Poloniei.
După fotografia oficială de familie și dejunul de lucru, programate în cursul după-amiezii, Nicușor Dan, Karol Nawrocki și Mark Rutte vor susține declarații comune de presă, începând cu ora 17:00.
La finalul summitului va lua cuvântul și președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, care va veni la București împreună cu soția sa, Olena Zelenska. Prima doamnă a Ucrainei va avea un program separat alături de Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan.