Actualitate· 2 min citire

Medic și asistent de la Casa de Pensii Sibiu, acuzați că luau mită pentru pensie de invaliditate

Medic și asistent de la Casa de Pensii Sibiu, acuzați că luau mită pentru pensie de invaliditate

Medic și asistent de la Casa de Pensii Sibiu, acuzați că luau mită pentru pensie de invaliditate

NewsInn
Scris de NewsInn Publicat: 30 oct. 2023, 15:24

Perchezițiile au fost dispuse pentru fapte de corupție

Un medic și un asistent medical din cadrul Casei Județene de Pensii Sibiu, Cabinetul de Expertiză Medicală nr.3 Mediaș, sunt acuzați că luau mită între 500 și 2.000 de lei, precum și produse alimentare, pentru obținerea pensiei de invaliditate sau pentru revizuirea documentației.

Prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Mihaela Ruginosu, spune că luni, după obținerea autorizărilor de la judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu, s-au făcut percheziții la trei locuri din Mediaș (jud. Sibiu) și Orăștie (jud. Hunedoara).

Perchezițiile au fost dispuse pentru fapte de corupție. Un medic și un asistent medical din cadrul Casei Județene de Pensii Sibiu, Cabinetul de Expertiză Medicală nr.3 Mediaș sunt cercetați penal pentru săvâșirea a 9 și respectiv 8 infracțiuni de luare de mită.

„Infracțiunile constau în aceea că în perioada iunie-octombrie 2023, cadrele medicale au primit sume de bani cuprinse între 500 și 2000 lei precum și produse alimentare, în legătură cu îndeplinirea unor îndatoriri ce intrau în atribuțiile lor de serviciu, atribuții rezultând din activitatea pe care o desfășurau în cadrul Comisiei de Evaluare Medicală pentru obținerea pensiei de invaliditate sau pentru revizuirea periodică a documentației de către persoanele care beneficiau de această pensie”, spune Ruginosu.

Luni au loc audieri ca urmare a punerii în executare a mai multor mandate de aducere emise de procuror.

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate