Actualitate· 2 min citire

Miting în București pentru eliberarea israelienilor răpiți de Hamas. Ambasadorul Israelului în România: Vom distruge Hamas și ne vom aduce înapoi acasă ostaticii

Miting în Bucureşti pentru eliberarea israelienilor răpiţi de Hamas. Ambasadorul Israelului în România: Vom distruge Hamas şi ne vom aduce înapoi acasă ostaticii

Miting în Bucureşti pentru eliberarea israelienilor răpiţi de Hamas. Ambasadorul Israelului în România: Vom distruge Hamas şi ne vom aduce înapoi acasă ostaticii

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 2 nov. 2023, 17:12

Un miting pentru eliberarea israelienilor răpiți de Hamas are loc joi după amiază, în centrul Capitalei.

Un miting pentru eliberarea israelienilor răpiți de Hamas are loc joi după amiază, în centrul Capitalei, iar ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar, prezent la eveniment, a declarat că Statul Israel va distruge Hamas și va aduce acasă ostaticii răpiți.

Peste o sută de persoane s-au strâns joi după amiază, pe Calea Victoriei, în zona Bibliotecii Centrale Universitare, la un miting pentru eliberarea israelienilor răpiți de organizația teroristă Hamas.

La eveniment a fost prezent și ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar, care a ținut să transmită un mesaj cu acest prilej.

“Hamas se ascund sub spitale și sub școli. Folosesc populația drept scuturi umane. Hamas împiedică evacuarea civililor în siguranță. Chiar ieri au trimis un grup de 100 de femei și copii în fața forțelor noastre armate pentru a opri ofensiva noastră. Am văzut din nou cât de parșivi sunt, dar acest fapt nu ne va descuraja. Forțele de apărare israeliene vor continua să îndeplinească misiunea atribuită de guvern. O vom face în mod responsabil și în conformitate cu Dreptul Internațional. Vom distruge Hamas și ne vom aduce înapoi acasă ostaticii. Toți ostaticii, femei, copii, bebeluși. Hamas încearcă să foloseasă ostaticii pentru a opri operațiunea noastră pentru că vor să se pregătească să ne atace din nou și din nou, să ne ucidă civilii, copiii, să ne violeze femeile, să ne intimideze, iar liderii lor au declarat asta. Nu se va întâmpla, Israelul va lupta și va învinge”, a afirmat ambasadorul Israelului în țara noastră.

În finalul discursului, Reuven Azar a ținut să mulțumească președintelui Klaus Iohannis, premierului Marcel Ciolacu, Guvernului României și tuturor românilor pentru solidaritatea manifestată față de Statul Israel.

“România este o țară prietenă foarte puternică a Statului Israel”, adăugat ambasadorul Israelului în România.

Cei prezenți la miting poartă steagurile Statului Israel. De asemenea, sunt afișlate fotografii ale celor luați ostatici de Hamas.


Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate