Actualitate· 1 min citire

Neamț: Incendiu la un autobuz în care se aflau 30 de pasageri

Neamţ: Incendiu la un autobuz în care se aflau 30 de pasageri

Neamţ: Incendiu la un autobuz în care se aflau 30 de pasageri

NewsInn
Scris de NewsInn Publicat: 28 iun. 2023, 09:39

Oamenii au ieșit din mijlocul de transport la timp

Un incendiu a izbucnit miercuri dimineață, în județul Neamț, la un autobuz în care se aflau 30 de pasageri, iar aceștia au reușit să iasă la timp din mijlocul de transport și nicio persoană nu a fost rănită.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț a anunțat că pompierii au fost sesizați în legătură cu producerea unui incendiu la un autobuz cu pasageri ce se afla în mers pe DN 15 D în comuna Dulcești, iar la locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

“Până la sosirea forțelor de intervenție, cei 30 de pasageri din autobuz s-au autoevacuat. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat cu flacără deschisă la întregul autobuz. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului”, a transmis ISU Neamț.

Pompierii au precizat că cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric.

Sursă: News.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate