Zeci de persoane din zonele București-Ilfov au avut nevoie de ambulanță după ce li s-a făcut rău în timp ce se aflau în spații publice. În mai multe cazuri persoanele au prezentat simptome de leșin în contextul temperaturilor ridicate înregistrate în această perioadă.
„De dimineață de la ora 7:00 și până la ora 15:00 s-au înregistrat 577 de solicitări. Dintre acestea, 350 de solicitări au fost pentru urgențe de Cod roșu, respectiv cazuri foarte grave, și de Cod galben, cazuri grave. Comparativ cu ziua de ieri, creșterea la numărul total de solicitări este cu 4,38%, iar în ceea ce privește urgențele, creșterea este de 9,72%. Au fost și 38 de persoane care se aflau în loc public când au avut nevoie de ambulanță, 15 dintre ele prezentând senzație de pierdere a stării de conștiență, respectiv lipotimii, iar o persoană a căzut, și-a pierdut starea de conștiență pentru puțin timp”, a declarat, pentru News.ro, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Alis Grasu.
Medicul a recomandat evitarea expunerea voluntară la soare, plimbările lungi și sportul în intervalul 11:18. se recomandă haine din fibre naturale, de culoare deschisă și acoperirea capului. În ceea ce privește alimentația, trebuie evitat consumul excesiv de proteine sau lipide, dar și consumul de alcool, cafeină și băuturi dulci, care accentuează deshidratarea
Persoanele vulnerabile – sugari, copii mici, vârstnici, persoane cu boli cronice – trebuie în mod deosebit să evite expunerea la soare și trebuie hidratați la timp și ținuți în încăperi corect ventilate.
Persoanele cu boli cronice trebuie să-și ia la timp medicația și să alterneze perioadele de stat în soare cu cele în care se adăpostesc la umbră.
„Când ieșim la cumpărături nu vom lăsa nici măcar pentru câteva minute copiii în mașină, chiar dacă ei au adormit și nu vrem să-i deranjăm, nici animalele de companie nu trebuie lăsate în mașină, închise. Există riscul de a le produce mari probleme de sănătate pentru că într-o incintă închisă cum este autoturismul, în plin soare, temperatura crește cu aproape un grad pe minut, astfel încât copiii sau animalele de companie pot suferi din această cauză”, a precizat Alis Grasu.