O femeie în vârstă de 45 de ani a fost violată în casa scării blocului unde locuiește, în Timișoara. Agresorul, un bărbat de 54 de ani, a urmărit-o pe stradă și a intrat peste ea în apartament. Victima a încercat să scape și a ieșit pe casa scării, însă acolo a fost imobilizată de bărbat
„În data de 04.07.2023, după ce în prealabil a pătruns fără drept în imobilul persoanei vătămate de sex feminin situat în mun. Timișoara și a încercat să întrețină cu aceasta raporturi sexuale prin constrângere, întrucât victima a reușit să iasă pe casa scării în vederea asigurării scăpării, inculpatul a imobilizat-o și, prin constrângere fizică și psihică a întreținut un act sexual cu aceasta împotriva voinței sale, supunând-o totodată la tratamente degradante”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Agresorul a fost prins imediat de polițiști. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol și violare de domiciliu, în urma deciziei magistraților de la Judecătoria Timișoara.