Actualitate· 4 min citire

O TREIME DINTRE ELEVII CARE AU FĂCUT CONTESTAȚII LA EVALUAREA NAȚIONALĂ 2024 AU PRIMIT NOTE MAI MICI DUPĂ RECORECTARE

O TREIME DINTRE ELEVII CARE AU FĂCUT CONTESTAȚII LA EVALUAREA NAȚIONALĂ 2024 AU PRIMIT NOTE MAI MICI DUPĂ RECORECTARE

O TREIME DINTRE ELEVII CARE AU FĂCUT CONTESTAȚII LA EVALUAREA NAȚIONALĂ 2024 AU PRIMIT NOTE MAI MICI DUPĂ RECORECTARE

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 9 iul. 2024, 17:00

Ministerul Educației Naționale a anunțat că din cele 27.640 de contestații depuse după examenul de Evaluarea Națională 2024, pentru 14.720 de lucrări notele au fost crescute, în timp ce pentru 9.646 de lucrări notele au fost reduse.

Ministerul Educației Naționale a anunțat că din cele 27.640 de contestații depuse după examenul de Evaluarea Națională 2024, pentru 14.720 de lucrări notele au fost crescute, în timp ce pentru 9.646 de lucrări notele au fost reduse. În urma contestațiilor, încă nouă absolvenți au obținut media 10 la examen. În cinci cazuri, notele obținute după reevaluare au crescut cu mai mult de 2 puncte, o situație determinată de erori umane în procesul de încărcare a lucrărilor în platforma digitală.

În urma Evaluării Naționale 2024 a absolvenților de gimnaziu au fost depuse 27.640 de contestații, reprezentând 8,76% din numărul total de lucrări. Numărul contestațiilor este similar celui consemnat în anul 2023, când au fost depuse 27.128 de solicitări de recorectare a lucrărilor.
Conform datelor publicate marți de Ministerul Educației, 14.485 au vizat lucrări la Limba și literatura română, numărul fiind mai mic decât anul trecut, când la această disciplină s-au depus 18.465 contestații. La Matematică au fost depuse 12.730 față de 8.219 anul trecut, în timp ce 425 de comtestații au vizat lucrări la Limba și literatura maternă, față de 444 în 2023.

„Pentru 14.720 de lucrări (16.476 de lucrări în anul 2023), contestațiile au schimbat nota prin creștere, iar pentru 9.646 de lucrări (7.668 de lucrări în anul 2023), notele au fost modificate prin scădere. La matematică, în cazul a 98,1% (12.488) dintre lucrările reevaluate, diferența între nota inițială și cea obținută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus). Dintre acestea, pentru 2.438 dintre lucrări nota inițială nu a fost modificată.La proba de limba și literatura română, în cazul a 77,4% (11.208) dintre lucrările reevaluate, diferența între nota inițială și nota obținută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus). Dintre acestea, pentru 814 dintre lucrări nota inițială nu a fost modificată”, sunt datele publicate de ministerul de resort.

În urma reevaluării s-a constatat că pentru cinci lucrări - patru la limba română și una la matematică - au fost identificate erori umane la încărcarea acestora, iar în etapa de contestații lucrările au fost reîncărcate și evaluate.

„Acestea sunt situațiile în care diferența între nota inițială și nota obținută la contestații este mai mare de 2 puncte. Menționăm că aceste diferențe nu sunt cauzate de erori în procesul de evaluare. Cele cinci rezultate nu sunt incluse în graficele ce conțin detalierea diferențelor dintre evaluarea inițială și evaluarea în urma contestațiilor”, transmite Ministerul Educației.

În urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 74,5% (113.911 elevi), în creștere cu 0,1% (203 elevi) față de rezultatele inițiale (74,4%). În anul 2023, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 76,4%. După contestații a crescut, de asemenea, numărul elevilor cu media generală 10, de la 65 la 74.

Un număr de 152.903 absolvenți ai clasei a VIII-a, reprezentând 95,3% dint totalul celor înscriși, au fost prezenți la Evaluarea Națională. Dintre aceștia, 38.992 de candidați (25,5%) au obținut medii sub 5 . Un elev a fost eliminat de la proba de Limbă și literatură română, lucrarea acestuia fiind notată cu punctul din oficiu.

La proba de Limba și literatura română, 119.350 de elevi (77,8%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 416 elevi au obținut nota 10. În cazul a nouă dintre ei nota crescând în urma contestației.

La Matematică, 105.214 elevi (68,8%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia,1.133 au obținut note de 10, un număr de 73 de elevi având această notă după contestații.

La Limba și literatura maternă, 8.321 de elevi (90,5%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 68 de candidați au obținut note de 10. În cazul celor cu nota maximă nu au existat modificări în urma contestațiilor.

„În prima etapă a admiterii în învățământul liceal din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 11 - 12 iulie, respectiv 15 - 22 iulie. Tot în aceste intervale sunt prevăzute și completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ, respectiv depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 -2025 va avea loc în data de 24 iulie”, precizează Ministerul Educației.

Oficialii instituției menționează că orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită iar numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului.


Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate