O femeie în vârstă de 68 de ani cu cetățenie ucraineană este cercetată pentru violență în familie în modalitatea omorului. Crima a avut loc într-un apartament din sectorul 6 al Capitalei, unde ucraineanca și-a înjunghiat soțul în piept, după care a sunat la 112.
Ancheta în acest caz a fost deschisă după ce femeia în vârstă de 68 de ani a sunat la 112 sâmbătă seară.
„În data de 09.03.2024, în jurul orei 22.10, aflându-se în locuința comună situată într-un bloc din sectorul 6 București, în urma unui conflict spontan, inculpata s-a înarmat cu un cuțit de bucătărie și l-a înjunghiat în piept pe soțul său (cetățean ucrainean în vârstă de 71 de ani), provocându-i astfel o plagă ce a cauzat decesul victimei la scurt timp. Serviciile de urgență au fost anunțate chiar de inculpata care a apelat numărul 112, iar procurorul și polițiștii s-au deplasat la imobil și au efectuat cercetarea locului faptei. Examinarea cadavrului la fața locului a relevat plaga ce a provocat decesul”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Trupul victimei a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
Femeia de 68 de ani a fost reținută, iar duminică procurorii a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa. Suspecta urmează a fi prezentată unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.