PERCHEZIȚII ALE POLIȚIȘTILOR DUPĂ FURTUL UNUI MILION DE EURO DIN CASA UNUI BĂRBAT

PERCHEZIȚII ALE POLIȚIȘTILOR DUPĂ FURTUL UNUI MILION DE EURO DIN CASA UNUI BĂRBAT
Un milion de euro, furați din casă
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județeană (IPJ) Suceava au efectuat zece percheziții într-un dosar de furt al unui milion de euro din casa unui bărbat din orașul Milișăuți.
Cele două persoane acuzate de furt se află în arest preventiv. Polițiștii au sechestrat zece mașini de lux, în valoare de 200.000 de euro, în vederea recuperării prejudiciului.
„Perchezițiile au avut că scop obținerea de elemente probatorii noi într-o cauză penală privind un furt cu prejudiciu mare săvârșit la data de 17 martie 2025 dintr-o locuință din orașul Milișăuți, dar și instituirea unor măsuri de sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile în vederea recuperării prejudiciului.
În urma efectuării perchezițiilor au fost ridicate 10 autoturisme, mărci de prestigiu de fabricație recentă, în valoare de peste 200.000 euro, despre care există date că aparțin celor doi bărbați arestați în cauza de furt și asupra cărora a fost instituită măsura sechestrului asigurător, în vederea recuperării prejudiciului”, au precizat oficialii IPJ Suceava.
Polițiștii au pus sechestru și pe patru clădiri și opt terenuri care ar aparține celor doi arestați, potrivit Radio România Iași.
Cei doi bărbați din județul Suceava au fost reținuți pe 30 martie 2025.
Un milion de euro, furați din casă
Potrivit IPJ, cei doi indivizi, de 35 și 36 de ani, din municipiul Rădăuți, ar fi pătruns, cu fețele acoperite și cu mănuși, în locuința unui bărbat de 67 de ani din orașul Milișăuți și ar fi furat peste un milion de euro.
Furtul a avut loc pe 17 martie, atunci când victima a sesizat polițiștii.
„Deși autorii și-au luat o serie de măsuri care să le asigure protecția și să îngreuneze ancheta (au acționat cu fețele acoperite, au folosit mănuși, au deconectat sistemul de energie electrică, s-au deplasat pe căi de acces lăturalnice fără monitorizare video, au filat locația un timp îndelungat etc.), polițiștii au reușit în scurt timp să stabilească un cerc de suspecți și să obțină date importante pentru stabilirea modului de acțiune și probarea activității infracționale.
În toată această perioadă evaluarea activităților investigative și de cercetare penală s-a făcut zilnic, corelându-se și coroborându-se datele și informațiile obținute în dinamică, evidențiindu-se piste solide care au dus în final la identificarea și prinderea persoanelor bănuite de comiterea faptei”, au precizat oficialii IPJ.
Urmărește știrile NewsInn și pe Google News




























