Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 30 de percheziții, în București și în județul Ilfov, într-un dosar în care se investighează decontarea unor lucrări de reparații/mentenanță a unor aeronave, printre care și cele ale SMURD.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis în cursul zilei de miercuri, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate 30 percheziții pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care 14 se realizează la sediile a trei instituții publice, restul la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
"Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2019-2023, în legătură cu efectuarea și decontarea unor lucrări de reparații/mentenanță a unor aeronave care asigură suportul aerian pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv misiuni aeromedicale SMURD, prejudiciul cauzat fiind estimat, la acest moment, la suma de aproximativ 23.200.000 lei.", se precizează în comunicat.