Persoanele din București care donează sânge ar putea avea încă un beneficiu, pe lângă cele deja existente.
Consilierii municipali vor decide vineri dacă vor încheia o convenție cu Metrorex prin care se permite decontarea cu 50% din valoarea titlurilor de călătorie eliberate donatorilor de sânge.
Metrorex va elibera abonamente lunare cu preț redus cu 50% pentru persoanele care donează sânge și care au domiciliul sau sunt angajați în București, în baza actelor doveditoare, pentru o perioadă de o lună.
"Pentru ca Municipiul București să îndeplinească obligația de decontare și pe viitor, astfel încât să nu mai fie acționat în instanță și să fie obligat și la plata penalităților și cheltuielilor de judecată, este necesar să se stabilească o procedură între cele două instituții, cu privire la transmiterea documentelor justificative necesare efectuării plății", prevede proiectul, citat de AGERPRES.