Un bărbat care săpa și nivela pământul de lângă mormintele dintr-un cimitir din Oradea, a dat peste un proiectil neexplodat din Al Doilea Război Mondial. Echipele de pirotehniști au transportat în siguranță muniția.
Un bărbat care săpa și nivela pământul de lângă mormintele dintr-un cimitir din Oradea, a dat peste un proiectil neexplodat din Al Doilea Război Mondial. Echipele de pirotehniști au transportat în siguranță muniția.
În cursul acestei zile, un proiectil exploziv în stare de funcționare, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost găsit în Cimitirul Municipal "Rulikowski".
Apelul prin Sistemul Unic 112, care sesiza descoperirea muniției în cimitirul situat pe strada Ceyrat din Oradea, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în prima parte a zilei de joi, 29 februarie a.c., iar pentru gestionarea evenimentului semnalat, au fost alertați pompierii militari pirotehniști din cadrul Detașamentului 2 Oradea.
Ajuns la locul indicat de apelant, echipajul pirotehnic a identificat un proiectil exploziv funcțional, de calibru 76 de milimetri, provenit din cea de-a doua conflagrație mondială. Muniția, descoperită de un angajat, pe o parcelă aflată la circa 30 de metri de morminte, în timp ce efectua lucrări de nivelare a terenului, a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă ulterior prin explozie controlată.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor reamintește cetățenilor faptul că, în cazul descoperirii elementelor de muniție trebuie să apeleze de urgență numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora și să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.
De asemenea, se interzice:
ridicarea, transportul și introducerea munițiilor în diferite încăperi sau locuințe;
comercializarea acestora prin agenții de colectare a deșeurilor feroase și neferoase;
lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ sau la suprafață;
introducerea munițiilor în foc;
topirea elementelor metalice de muniții;
tăierea munițiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
folosirea munițiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;
folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniții, cum sunt: grenadele, proiectilele și focoasele sau alte elemente din componența acestora.
Sursa: Newsinn