Un număr de 2.000 de doze de vaccin antitetanic se află în drum spre Galați, în contextul inundațiilor care au avut loc în zonă, a anunțat, luni, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
"Ne îngrijim de cetățenii care au nevoie de vaccinare antitetanică, pentru că sunt și astfel de situații. Direcția de sănătate publică a evaluat la circa 2.000 de doze necesarul de vaccin antitetanic. Este un camion pe drum de la UNIFARM către Galați în acest moment și pentru copiii care au fost expuși eventual la o apă contaminată sau posibil să fie contaminată vaccinarea împotriva hepatitei A", a afirmat ministrul Sănătății, la postul de televiziune Digi 24.
Alexandru Rafila a arătat că în locurile inundate apa este nepotabilă. Direcția de Sănătate Publică Galați evaluează în prezent calitatea apei din rețea și din fântâni.
"Acolo unde discutăm de apă furnizată prin intermediul rețelei lucrurile sunt mai ușor de gestionat. Să nu uităm că ne aflăm în mediul rural unde sunt mulți locuitori care folosesc încă fântâni. În mod evident că în locurile unde ele au fost inundate apa este nepotabilă. De asemenea, acolo unde nu s-a produs inundația, dar ploile au fost abundente s-au produs infiltrații și există recomandarea fermă din partea noastră să se consume exclusiv apă îmbuteliată sau furnizată de autorități până la dezinfecția acestor fântâni. Ele sunt evaluate în momentul de față de Direcția de Sănătate Publică din Galați, mă refer la calitatea apei atât din rețea, cât și din fântâni. Ele sunt verificate și clorinate, dezinfectate adică, pentru ca apa să poată să devină potabilă", a explicat ministrul.
El a subliniat importanța informării populației și a furnizării de apă către cetățenii care sunt afectați.
AGERPRES