Actualitate· 1 min citire

Raisa, fetița de doi ani din comuna Breasta dispărută de acasă, a fost găsită moartă

Raisa, fetiţa de doi ani din comuna Breasta dispărută de acasă, a fost găsită moartă

Raisa, fetiţa de doi ani din comuna Breasta dispărută de acasă, a fost găsită moartă

NewsInn
Scris de NewsInn Publicat: 28 mai 2024, 12:42

Raisa, fetița de doi ani și cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuința părinților

Raisa, fetița de doi ani și cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuința părinților, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, relatează Agerpres.

Trupul fetiței a fost găsit după aproape 24 de ore de căutări la care au participat peste 100 de persoane - polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari.

"Din nefericire, copila a fost găsită pe sol, decedată, într-o zonă cu vegetație deasă. În acest moment se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul", au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Dispariția fetiței a fost sesizată luni, la ora 12,30, polițiștilor Secției nr.2 Poliție Rurală Breasta de către un bărbat, din comuna Breasta, vecin al familiei minorei, a transmis, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj.


Sursa: Realitatea de Dolj

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate