Prefectul județului Olt, Mario De Mezzo, a reacționat, vineri, după ce mașina personală pe care o împrumutase șefei sale de Cancelarie a luat foc în trafic. El a scris într-o postare pe Facebook că refuză să creadă că nu a fost decât un accident nefericit, „chiar dacă mulți îi sugerează contrariul”.
Prefectul județului Olt, Mario De Mezzo, a reacționat, vineri, după ce mașina personală pe care o împrumutase șefei sale de Cancelarie a luat foc în trafic. El a scris într-o postare pe Facebook că refuză să creadă că nu a fost decât un accident nefericit, „chiar dacă mulți îi sugerează contrariul”.
„Cea mai importantă veste a zilei este că nimeni nu a fost rănit în accidentul despre care relatează deja toată presa. Am declarat public că refuz să cred că ar fi orice altă cauză decât un accident nefericit, chiar dacă mulți îmi sugerează contrariul. Sper că nimeni nu poate merge atât de departe, dar nu pot să nu fiu îngrijorat când prea mulți dintre voi vă gândiți la acest scenariu. Asta spune multe despre ei. Și pentru că aș vrea să oprim orice tentativă penibilă de transformare a ceea ce putea fi o tragedie în dezinformare grosolană, aveți în imagini RCA-ul meu (valabil) și ITP-ul (valabil). Într-o lume ideală, cei care au pornit aceste minciuni ar trebui să prezinte scuze, dar sigur că nu am astfel de așteptări”, a scris prefectul Mario De Mezzo.
Vineri dimineața, pe DN 54, la intrare în localitatea Vlădila, mașina personală a prefectului, condusă de șefa sa de Cancelarie, a luat foc. În urma incendiului nu au fost persoane rănite, însă interiorul autoturismului a fost afectat.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că o tânără de 36 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 65, la intrare în comuna Vlădila, din județul Olt, a observat că autoturismul a luat foc și a oprit pe marginea părții carosabile, apelând Serviciul Unic de Urgență 112. De asemenea, la fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Caracal, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
În urma evenimentului, nu au fost înregistrate victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Incendiul a fost stins de pompieri. La sosirea pompierilor, mașina ardea generalizat.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit. „Un autoturism a ars, în proporție de 90%, la intrarea în comuna Vlădila, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Pentru gestionarea evenimentului au intervenit pompierii Detașamentului Caracal, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor, autoturismul ardea generalizat, iar femeia care se afla la volan în momentul izbucnirii incendiului se afla în afara autoturismului, fără urme de traumă. Aceasta a fost asistată medical de echipajul SMURD și a refuzat transportul la spital”, au informat reprezentanții ISU Olt.
Sursa: Newsinn