Este risc însemnat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi, la peste 1.800 de metri altitudine, avertizează meteorologii.
În acele zone este depus un strat nou de zăpadă care măsoară între 15 și 20 de centimetri, iar riscul ca aceasta să o pornească la vale este de gradul 3 din 5.
Specialiștii au explicat că sub stratul de zăpadă proaspătă se află un strat mai vechi iar în condiții de vânt există riscul ca depozitele noi să alunece. La stația meteo de la Vârful Omu, este înregistrat cel mai mare strat de zăpadă, de 2,2 metri.
Potrivit meteorologilor, în restul masivelor montane, riscul de avalanșă este moderat.