Un urs a fost văzut marți dimineața, la marginea municipiului Sibiu, pe Calea Cisnădiei, fiind pentru a treia oară luna aceasta când se sună la 112 pentru a semnala prezența animalului în oraș, potrivit Jandarmeriei locale.
"În această dimineață, în jurul orei 04,00, a fost sesizată prezența unui urs în zona Calea Cisnădiei. Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu s-a deplasat imediat la locul indicat, pentru asigurarea măsurilor de protecție. (...) În urma verificărilor și acțiunilor desfășurate de forțele de ordine, respectiv folosirea semnalelor acustice și luminoase, ursul nu a fost găsit în aria extinsă de căutare. De asemenea, în această situație, au fost informați și reprezentanții Primăriilor Cisnădie și Șelimbăr. Le reamintim cetățenilor ca atunci când sesizează prezența unui urs să nu se apropie de acesta și să apeleze imediat numărul unic pentru apeluri de urgență 112", au anunțat reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi.
În urmă cu o săptămână, oamenii au sunat la 112 după ce au văzut un urs, tot la periferia municipiului Sibiu, în zona cartierului Magnolia și a Aeroportului Internațional.
În 2016, în municipiul Sibiu a fost împușcat un urs care ajunsese pe străzile orașului. Ulterior, șeful IPJ Sibiu a fost înlocuit din funcție, iar șeful Poliției Municipiului Sibiu a demisionat, având loc proteste față de uciderea ursului atât în Sibiu, cât și în Cluj.
AGERPRES