Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) afirmă că ministrul de Interne, Lucian Bode, a propus intrarea în grila de salarizarea de la 1 iulie și acordarea sporurilor la nivelul noului salariu începând cu 1 august, însă reprezentanții sindicatului au solicitat ca salarizarea conform noii grile să se facă de la 1 iunie, să se acorde norma de hrană actualizată și pensiile militare să fie scoase din PNRR.
Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) arată, într-un comunicat de presă, că marți o delegație a avut o întâlnire cu ministrul de Interne, Lucian Bode, alături de reprezentanții altor sindicate din MAI.
”Dl. ministru Lucian Bode a propus intrarea în grila de salarizarea cu 1 iulie 2023 cu plata pe 14 august și acordarea sporurilor la nivelul noului salariu de funcție începând cu 1 august cu plata pe 14 septembrie 2023. SNPPC a solicitat întrarea în grila de salarizarea cu data de 1 iunie 2023 în integralitate, acordarea normei de hrană actualizate și scoaterea pensiilor militare din PNRR. Așteptăm cu interes emiterea OUG de care depinde renunțarea la mișcările de protest, pentru că, fiind sindicat reprezentativ, avem membru permanent în plenul CES și martea viitoare vom cunoaște dacă există intenția de a se emite OUG-ul promis”, adaugă sindicaliștii.
Întâlnirea de marți a venit în contextul în care sindicaliștii anunțau, luni seară, că vor declanșa proteste în stradă, urmând ca, în funcție de evoluția situației, să adopte noi măsuri de reacție și protest.
Sindicaliștii reclamau ”deficitul de personal nemaiîntâlnit până în prezent în M.A.I, când, pentru prima dată, în școlile de agenți de poliție, după etapa verificării cunoștințelor, au rămas 0,57 candidați/loc”.
De asemenea, sindicaliștii susțineau că examinarile medicale vor reduce și mai mult numărul de candidați rămași în cursă.
”Astfel, în urma consultării celor 74 de organizații SNPPC din țară (poliție, poliție de frontieră și poliție imigrări), SNPPC a luat decizia organizării de mișcări sindicale având 2 revendicări principale:
1. Aplicarea în integralitate a Legii 153/2017 pentru întreaga familie ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională începând cu 01.07.2023.
2. Scoaterea Legii 223/2015 din PNRR. Nu suntem de acord cu modificările propuse la Legea 223/2015 în Senat și nici cu noile amendamente propuse la Camera Deputaților”, transmiteau sindicaliștii.
Sindicaliștii anunțau proteste la sediile MAI - Ministerul Afacerilor Interne și Ministerului Muncii, în zilele de 6, 7 și 8 iunie, între orele 11.00-14.00, manifestările urmând a fi extinse la Guvern, Comisia Europeană (sediul din București) și Camera Deputaților.
”Atragem atenția guvernanților că, în cazul în care solicitările noastre nu vor fi soluționate, vom trece la proteste masive, inclusiv la blocarea sistemului”, afirmau sindicaliștii.