O femeie în vârstă de 49 de ani a stârnit revolta arădenilor după ce s-a dezbrăcat și s-a întins goală la plajă într-un parc din oraș. Trecătorii au sunat la 112, iar polițiștii au amendat-o.
O femeie în vârstă de 49 de ani a stârnit revolta arădenilor după ce s-a dezbrăcat și s-a întins goală la plajă într-un parc din oraș. Trecătorii au sunat la 112, iar polițiștii au amendat-o.
Incidentul a avut loc luni după-amiază, într-un parc de pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiul Arad, situat în fața unui bloc și lângă o zonă pietonală.
"Aflat în cartierul Aurel Vlaicu, un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică, Circulație și Parcări 2 a surprins-o pe L.F., în vârstă de 49 de ani, cu domiciliul în Caracal, județul Olt, pe jumătate dezbrăcată, într-un părculeț din fața unui condominiu. Respectiva se afla în imediata vecinătate a unei zone utilizate pentru traficul pietonal, motiv pentru care expunerea zonelor intime către razele soarelui a și determinat reacția indignată a trecătorilor. L.F. le-a comunicat polițiștilor locali că tocmai a sosit cu trenul în municipiul Arad, unde se află în tranzit, intenționând să ajungă în cursul zilei în Timișoara, în căutarea unui loc de muncă. După ce a servit masa la un supermarket din proximitate, aceasta a ales să se relaxeze pe un spațiu verde din strada Fulgerului, în forma documentată de polițiștii locali", a transmis Primăria Arad, printr-un comunicat de presă.
Femeia le-ar fi spus polițiștilor locali că în Caracal obișnuia să facă astfel plajă fără să fie amendată vreodată. La Arad, a primit o amendă în sumă de 400 de lei.
"Conform legislației în vigoare, suma plătită de contravenientă se va face venit la unitatea administrativ-teritorială unde are domiciliul și unde, conform propriilor afirmații, a făcut plajă de maniera menționată fără a fi sancționată", a precizat Primăria Arad.
Sursa: Newsinn