Actualitate· 1 min citire

Socrii fostului primar Cherecheș rămân condamnați cu suspendare

Socrii fostului primar Cherecheş rămân condamnați cu suspendare

Socrii fostului primar Cherecheş rămân condamnați cu suspendare

NewsInn
Scris de NewsInn Publicat: 5 iul. 2024, 09:53

Cei doi soți au fost judecați pentru dare de mită și complicitate

Socrii fostului primar Cătălin Cherecheș rămân cu pedepsele de 3 ani, respectiv, 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare.

Sentințele definitive au fost dictate, joi, judecătorii Curții de Apel Târgu Mureș.

Cei doi soți au fost judecați pentru dare de mită și complicitate, fapte săvârșite în încercarea de a determina un judecător să dea o soluție favorabilă în procesul lui Cătălin Cherecheș, notează Radio România Cluj.

Prima instanță i-a obligat pe cei doi ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Totodată, instanța a menținut măsura confiscării sumei de 50.000 euro.

În martie, Cătălin Cherecheș a fost extrădat din Germania sub escorta polițiștilor și încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Fostul edil de Baia Mare are de executat 5 ani de închisoare pentru corupție.

Fuga primarului cu un taxi, folosind actele unei rude, a atras destituirea chestorului Victor Ștefan Ivașcu de la conducerea Poliției de Frontieră.

Demis a fost, la momentul respectiv, și șeful IPJ Maramureș.

De asemenea, procurorii îl cercetează pe vameșul care l-a lăsat pe Cătălin Cherecheș să iasă din țară.

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate