Actualitate· 2 min citire

Șpagă de 30.000 de euro pentru un teren: Bărbat prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască primarul

Șpagă de 30.000 de euro pentru un teren: Bărbat prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască primarul

Șpagă de 30.000 de euro pentru un teren: Bărbat prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască primarul

NewsInn
Scris de NewsInn Publicat: 19 iun. 2024, 08:51

Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iași în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune

Procurorii DNA Iași au surprins în flagrant un bărbat în timp ce primea suma de 30.000 de euro, presupusă a fi mită pentru a exercita influență asupra primarului unei comune în vederea obținerii concesionării unui teren. Individul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență.

Inculpatul ar fi cerut 90.000 de euro pentru a interveni, iar ulterior și-a micșorat pretențiile la 80.000 de euro, potrivit unui comunicat DNA.

„În perioada 18 mai - 17 iunie, inculpatul Ț.F., direct sau prin intermediar, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 90.000 euro, ulterior aceasta fiind diminuată la 80.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra primarului unei comune de pe raza județului Iași și că-l va determina pe acesta să-i concesioneze martorului o suprafață de teren în vederea edificării unui abator/ fermă de animale. De asemenea, inculpatul i-ar mai fi promis persoanei respective că-i va determina pe funcționarii unor instituții publice cu atribuții de avizare, autorizare și control să îndeplinească/ să urgenteze acte ce intrau în atribuțiile de serviciu în scopul emiterii autorizațiilor necesare realizării obiectivului menționat mai sus”, arată sursa citată.

Pe 17 iunie, inculpatul a primit de la persoana respectivă o primă tranșă, 30.000 de euro, din suma pretinsă inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Bărbatul a fost reținut pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență și va fi prezentat Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Brigăzii de Operațiuni Speciale Iași.


Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate