Actualitate· 1 min citire

Staționarea cu motorul pornit, la un pas să fie interzisă. Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 25 mar. 2024, 20:02

Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă de modificare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prin care este interzisă staționarea autovehiculelor, în orașe și municipii, cu motorul termic pornit, nerespectarea acestei prevederi fiind sancționată cu două sau trei puncte-amendă.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 20 martie, a fost citită de vicepreședintele Senatului Sorin Cîmpeanu, care conduce ședința de luni a plenului, scrie Agerpres.

Fac excepție de la interdicția staționării autovehiculele care sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase, vehicule de transport marfă care necesită putere de la motor pentru funcționarea refrigerării și vehicule care utilizează activ echipamente hidraulice/mecanice, cum ar fi camioane de transport ciment, compactoare, etc.

Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative inițiate de senatorul neafiliat Ion-Dragoș Popescu, interzicerea staționării cu motorul pornit este "o măsură antipoluare".

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate