Toate parcurile din București ar putea fi reabilitate în 2024. Nicușor Dan: Din 2010 nu s-a mai atins nimeni de ele
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, marți, modernizarea a două locuri de joacă în Parcul Cișmigiu și a afirmat că, până la finalul anului 2024, dorește reabilitarea tuturor locurilor de joacă din Capitală, care țin de Primăria Generală, transmite News.ro.
„Suntem bucuroși să deschidem două dintre locurile de joacă din Cișmigiu, complet modernizate. Echipamentele sunt toate noi. În Parcul Cișmigiu avem trei locuri de joacă și un loc pentru practicarea sportului. În total, avem 40 în parcurile pe care noi le gestionăm și din aceste 40 am schimbat până în momentul ăsta zece. Pentru celelalte treizeci suntem în procedură de achiziție prin ALPAB, administrația noastră de lacuri, parcuri. Noutatea pentru acest loc de joacă este că avem două aparate care sunt specifice pentru copii atipici, deci este un loc de joacă incluziv, în care oricine, orice copil poate să se joace. Sperăm ca până la sfârșitul anului viitor sa avem toate locurile de joacă modernizate, în condițiile în care nu s-a mai atins nimeni de ele din 2010”, a declarat, marți, primarul general, Nicușor Dan.
Întrebat dacă locurile de joacă sunt închise în continuare, edilul a răspuns: „Sunt niște decizii ale ANPC-ului la care nu s-a mai revenit, dar unele sunt folosite, altele nu sunt folosite”.
Nicușor Dan a declarat în 2021 că parcurile din București vor fi modernizate în doi ani
Primarului Capitalei i-a fost reamintită o declarație făcută în 2021, potrivit căreia în doi ani parcurile din București vor fi modernizate.
„Mai avem, însă facem acele mari investiții care nu s-au făcut de 10, 20, 80 de ani, cum este podul mare din Tineretului, cum este podul mare de aici, din Cișmigiu, cum sunt aleile din Parcul Tineretului, cum sunt malurile de lac din Herăstrău, cum este sistemul de iluminat din Herăstrău. Poate că atunci am fost prea optimist, dar ce vreau să spun este că cu seriozitate ne apucăm de acele lucruri care contează”, a declarat Nicușor Dan.
El a mai fost întrebat dacă a aflat de ce vin păsările în Parcul Cișmigiu și fac mizerie.
„Am avut mai multe încercări aici,în Cișmigiu, pe care le cunoașteți. Acum încercăm a treia sau a patra. Am vorbit cu specialiști în păsări…. Nu am reușit”, a explicat primarul Capitalei.
Întrebat dacă nu crede că cel mai simplu ar fi ca oamenii care vin în parc să nu le mai dea de mâncare, Nicușor Dan a răspuns: „Nu mănâncă aici. Păsările, ciorile care sunt aici mănâncă peste zi în oraș, undeva, probabil la Glina undeva și vin seara târziu și pleacă dimineața devreme. Sunt păsări inteligente. Specialiștii nu ne-au dat soluția, dar ne-au spus că ele preferă să își facă cuibul, să doarmă acolo unde copacii sunt cei mai mari. Și cei mai mari copaci, cu coroana cea mai deasă din București, sunt în Parcul Cișmigiu”.
Sursa: Newsinn