Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă după ce o femeie de 48 de ani a căzut de la etajul opt al unui hotel din Mamaia și a murit.
Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a anunțat că polițiștii din Mamaia au fost sesizați miercuri, în jurul orei 04.00, cu privire la faptul că o persoană s-a aruncat de la etajul opt al unui hotel din stațiunea Mamaia.
“Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o femeie, de 48 de ani. La fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD, care au constatat decesul femeii”, a transmis IPJ Constanța.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.