Un apel pe numărul unic de urgență 112 solicita sprijinul salvatorilor în cadrul unui centru de agrement din Ocna Sibiului unde un bărbat s-ar fi înecat.
Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic s-au mobilizat prompt la fața locului. Bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost extras din apă înainte de sosirea echipajelor și era în stop cardio-respirator.
Echipajele medicale au început de îndată aplicare protocolului de resuscitare. Din nefericire bărbatul nu a răspuns manevrelor, medicii declarând decesul acestuia.
Pe această cale, atragem atenția cetățenilor să manifeste prudență, să respecte măsurile preventive și să acționeze responsabil în preajma apei.
Scăldați-vă doar în locuri special amenajate pentru înot și respectați avertizările privind interzicerea scăldatului.
Evitați scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenții foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci.
Evitați să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu știți să înotați.
Nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte.
Nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare.
Nu săriți în apă de pe platforme, poduri sau alte construcții.
Echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.