Un bărbat a murit într-un incendiu izbucnit, în noaptea de marți spre miercuri, la o locuință din municipiul Bârlad, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui.
Pompierii din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
"La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la nivelul a două încăperi și al acoperișului. Pompierii au pătruns în interiorul imobilului, în interior fiind găsit decedat un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs cel mai probabil din cauza unei țigări care a fost lăsată aprinsă.
AGERPRES