Un bărbat în vârstă de 48 de ani din comuna Florești-Stoenești este cercetat penal pentru tentativă la distrugere și violență în familie. El este acuzat că și-a lovit soția cu pumnii și picioarele și a încercat să incendieze anexele gospodăriei.
„Polițiștii Secției de Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în comuna Florești-Stoenești, județul Giurgiu, iar din primele cercetări a fost stabilit faptul că o femeie de 55 de ani, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi fost lovită cu pumnii și picioarele, în zona capului, de către soțul său, un bărbat, de 48 de ani, pe fondul unui conflict spontan. Ulterior, bărbatul ar fi încercat să incendieze anexele gospodăriei, însă a fost împiedicat de către un vecin”, se arată într-un comunicat al IPJ Giurgiu.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore , iar vineri instanța a decis plasarea lui sub controlul judiciar pentru 60 de zile.