Actualitate· 1 min citire

Un bărbat din Suceava a agresat sexual o minoră de 15 ani care adormise într-un autobuz

Un elev a murit după petrecerea de absolvire a clasei a 8-a. Poliția a deschis o anchetă

Un elev a murit după petrecerea de absolvire a clasei a 8-a. Poliția a deschis o anchetă

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 11 iul. 2023, 16:59

Un bărbat acuzat că a agresat sexual o fată de 15 ani într-un mijloc de transport în comun a fost arestat preventiv, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, Sebastian Andrei Bucșa, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, inculpatul este cercetat pentru agresiune sexuală și ultraj contra bunelor moravuri.

Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat că incidentul a avut loc în data de 7 iulie, în jurul orei 17,30.

Astfel, fata de 15 ani se afla pe un scaun pentru pasageri de la marginea culoarului unui mijloc de transport în comun și, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, respectiv de faptul că ea a adormit, inculpatul, care se afla în picioare lângă minoră, „a efectuat acte sexuale explicite”, a arătat reprezentantul parchetului.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore, fiind prezentat ulterior judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Gura Humorului cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Gura Humorului a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate