Un copil în vârstă de 10 ani a fost găsit legat de mâini și de picioare într-o locuință din orașul constănțean Hârșova, iar mătușa lui, cea care ar fi făcut această faptă, și mama sa, care ar fi recomandat această soluție.
Un copil în vârstă de 10 ani a fost găsit legat de mâini și de picioare într-o locuință din orașul constănțean Hârșova, iar mătușa lui, cea care ar fi făcut această faptă, și mama sa, care ar fi recomandat această soluție.
Femeile au fost reținute pentru 24 de ore.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au anunțat, vineri, că două femei, de 22 de ani și de 32 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv instigare la lipsire de libertate în mod ilegal.
“La data de 16 noiembrie, la instigarea femeii de 32 de ani, femeia de 22 de ani ar fi lipsit de libertate în mod ilegal, un minor, de 10 ani, într-un imobil din orașul Hârșova”, au precizat polițiștii, conform Știrileprotv.ro.
Cele două femei au fost încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Surse judiciare au declarat că mama copilului era plecată la muncă în străinătate și l-a lăsat pe băiat în grija surorii sale. Acesta s-a plâns că băiatul nu este cuminte, nu o ascultă, iar mama copilului i-a sugerat să îl lege, ceea ce aceasta a și făcut. El a fost găsit de o echipă din cadrul Primăriei Hârșova care a fost sesizată de învățătoarea copilului deoarece băiatul ar fi lipsit mai multe zile de la școală. În momentul când echipa de la Primărie a intrat în locuință, băiatul era într-o cameră și avea mâinile legate cu o eșarfă, iar picioarele cu un lanț. El le-a povestit polițiștilor că fusese legat o singură zi. Între timp, mama copilului a revenit și ea în țară.
Polițiștii i-au sesizat despre acest caz pe specialiștii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Sursa: Newsinn