Un adolescent de 16 ani, elev la o unitate de învățământ din Sighișoara, este cercetat pentru lovire sau alte violențe, după ce și-a agresat un coleg, fapta având loc chiar în sala de clasă, în timpul unei pauze.

Potrivit datelor furnizate, marți, de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, incidentul a avut loc săptămâna trecută.
În urma probatoriului administrat, pe numele agresorului a fost emisă, vineri, o ordonanță de reținere.
„La data de 15.03.2024, Poliția municipiului Sighișoara a fost sesizată cu privire la faptul că, la o unitate de învățământ din municipiu, a avut loc o altercație fizică între doi elevi. La fața locului, s-a constatat că, în timpul unei pauze între orele de curs, un tânăr de 16 ani l-ar fi agresat pe un coleg al său, în vârstă de 15 ani”, informează sursa citată.
Polițiștii au stabilit că fapta a avut loc pe fondul unui conflict spontan, în sala de clasă, iar băiatul agresat nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.
Sursa: Newsinn