Actualitate· 1 min citire

Un muncitor a murit, iar altul a fost rănit grav după ce au căzut de pe schelă, la Jebel

Un muncitor a murit, iar altul a fost rănit grav după ce au căzut de pe schelă, la Jebel

Un muncitor a murit, iar altul a fost rănit grav după ce au căzut de pe schelă, la Jebel

NewsInn
Scris de NewsInn Publicat: 20 dec. 2025, 14:12

Muncitorii executau lucrări de reparație la o casă

Un muncitor și-a pierdut viața, iar un altul a fost rănit grav după ce au căzut de pe schelă în timp ce reparau o casă din comuna timișeană Jebel, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș.

Polițiștii orașului Deta au fost sesizați că în localitatea Jebel, în timpul efectuării unor lucrări de reparații la o clădire, două persoane ar fi căzut de pe o schelă, una dintre acestea fiind inconștientă. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 45 de ani și 34 de ani, arată o informare de presă a Poliției Timiș.

Victima, transportată la spital în stare gravă

La fața locului au intervenit echipaje medicale pentru acordarea măsurilor de prim-ajutor, relatează Agerpres.

Unul dintre muncitori, în vârstă de 45 de ani, a fost declarat decedat la fața locului, iar celălalt a fost transportat la spital în stare gravă.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

Ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate