Un tânăr de 23 de ani din Dâmbovița a fost reținut de polițiști pentru că a alimentat, în mod repetat, de la benzinării și a plecat fără să plătească.
Un tânăr de 23 de ani din Dâmbovița a fost reținut de polițiști pentru că a alimentat, în mod repetat, de la benzinării și a plecat fără să plătească. Ca să inducă în eroare polițiștii, șoferul a folosit numere de înmatriculare furate. În numai 4 nopți, tânărul a alimentat de 3.000 de lei din 6 benzinării, scrie Agerpres.
Ca să-și acopere fapta, tânărul de 23 de ani a folosit plăcuțele de înmatriculare ale unei mașini alese la întâmplare. Le-a furat și le-a montat pe mașina lui, după care a mers în benzinării, să alimenteze.
"Din investigațiile efectuate, polițiștii au constatat că în perioada 30 noiembrie - 2 decembrie 2023, ar fi sustras plăcuțele cu număr de înmatriculare ale unui autovehicul parcat în municipiul Târgoviște și, ulterior, ar fi condus pe raza localității un alt autoturism căruia i-ar fi montat plăcuțele respective", transmite IPJ Dâmbovița.
Pe parcursul a 4 nopți (1, 2, 3 și 4 decembrie), șoferul ar fi alimentat cu carburant de la 6 stații peco, în valoare totală de 3.000 de lei. De fiecare dată a urcat la volan și a plecat, fără să achite contravaloarea combustibilului.
Alertați de proprietarii benzinăriilor, polițiștii au pornit pe urmele suspectului. După ce au pus cap la cap informațiile și au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere, oamenii legii l-au identificat.
Făptașul are 23 de ani și este din Gura Vulcanei, județul Dâmbovița. Tânărul a fost reținut, marți, pentru 24 de ore pentru furt, furt calificat și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. În cursul zilei de miercuri, el va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Sursa: Newsinn