Actualitate· 2 min citire

Vânător din Neamț, atacat de urs în Poiana Teiului, când încerca să-l elibereze dintr-un gard

România a primit primele garduri electrice din bani europeni. Unde vor fi montate pentru a-i ține la distanță pe urși

România a primit primele garduri electrice din bani europeni. Unde vor fi montate pentru a-i ține la distanță pe urși

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 7 aug. 2023, 17:30

Un vânător a fost atacat de un urs în Poiana Teiului, județul Neamț, iar acesta a fost salvat de un coleg care a împușcat animalul. Incidentul s-a petrecut în momentul în care vânătorul încerca să elibereze ursul care era prins într-un gard.

Animalul fusese tranchilizat, dar s-a trezit. Imaginile violente, în care se observă cum bărbatul încearcă în repetate rânduri să scape de agresiunea ursului, au fost postate, luni, pe pagina de Facebook a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Neamț.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț a anunțat, sâmbătă, că a fost semnalată prezența unui urs între localitățile Chirițeni și Poiana Largului, în comuna Poiana Teiului și a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Primarul din comuna Poiana Teiului, Ana Ancuța, a declarat, pentru Mesagerul de Neamț, că ursul era prins într-un gard și apoi a atacat vânătorul.

“S-a constatat că ursul era prins într-un gard, undeva foarte aproape de intravilan. Având în vedere situația, medicul veterinar a tranchilizat ursul, iar când s-a considerat că este adormit s-a încercat eliberarea lui. Atunci, nu știu cum, și-a revenit și a atacat vânătorul care efectua procedura. A fost momentul în care un alt vânător a tras două focuri de armă, ursul fiind omorât”, a declarat Ana Ancuța.

În imaginile postate pe Facebook de AJVPS Neamț se observă cum ursul l-a atacat pe bărbat, alți doi vânători se apropie, iar unul dintre ei împușcă ursul.

ISU Neamț a precizat că victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

“În cadrul misiunii din comuna Poiana Teiului, echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale persoanei atacate de urs și ulterior a început transportul acesteia către Spitalul Orășenesc Târgu Neamț”, a menționat ISU Neamț.

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate