Verișorul Raisei, fetița de doi ani și cinci luni din comuna Breasta, județul Dolj, care a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit, fiind apoi strangulată, a fost trimis în judecată pentru omor calificat.
Conform datelor de pe portalul instanțelor de judecată, dosarul în care este judecat minorul de 15 ani a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj la data de 5 august.
Luni, 26 august, instanța de fond a decis prelungirea măsurii arestului preventiv față de inculpat.
Potrivit datelor comunicate anterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Raisa a fost victima unor acțiuni de violență, iar în urma administrării mai multor mijloace de probă, s-a conturat ipoteza conform căreia minorul de 15 ani a fost cel care a produs leziunile ce au dus la decesul fetiței.
"În urma cercetărilor efectuate și căutărilor extinse efectuate în zonă de o echipă complexă (...) a fost identificat cadavrul minorei Stan Raisa Maria Nicoleta într-o zonă cu vegetație abundentă situată în spatele imobilului unde aceasta a fost văzută ultima data în viață și s-a efectuat cercetarea la fața locului. În cauză s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale a cadavrului, iar în urma acesteia s-a stabilit faptul că moartea minorei a fost una violentă și s-a datorat hemoragiei interne și externe, provocată de un politraumatism cu multiple plăgi, dintre care unele penetrante, dar și asfixiei mecanice prin strangulare", a informat, anterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj într-un comunicat de presă.
Relevantă în cauză a fost expertiza genetică judiciară efectuată asupra unui obiect vestimentar ridicat de la inculpatul minor, în urma examinării fizice a acestuia. Conform concluziilor acestei expertize, obiectul vestimentar ridicat de la persoana bănuită prezenta urme de sânge uman, iar în urma genotipării acestei probe a rezultat că aparținea victimei.
Raisa a dispărut de acasă la sfârșitul lunii mai, fiind găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuința părinților, după aproape 24 de ore de căutări.
AGERPRES