Vlad Pascu, tânărul drogat care a provocat un accident la 2 Mai soldat cu moartea a două persoane, a fost trimis în judecată. Dosarul urmează să fie judecat de Judecătoria Mangalia.
Vlad Pascu, tânărul drogat care a provocat un accident la 2 Mai soldat cu moartea a două persoane, a fost trimis în judecată. Dosarul urmează să fie judecat de Judecătoria Mangalia.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au declarat, miercuri, pentru News.ro, că Vlad Pascu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Dosarul a fost înaintat pentru soluționare Judecătoriei Mangalia.
De altfel, pe pagina Judecătoriei Mangalia a fost înregistrat acest dosar, dar deocamdată nu a fost stabilit niciun termen de judecată.
Procurorii au mai cerut și prelungirea arestării preventive pentru Vlad Pascu cu încă 30 zile și în acest caz urmând să fie stabilit un termen de către instanță.
Vlad Pascu a condus un autoturism în data de 19 august, pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri și-au pierdut viața și alți trei au fost răniți.
Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului și a fost găsit apoi de polițiști în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influența mai multor substanțe interzise, printre care cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe data de 20 august a fost arestat preventiv de către Judecătoria Mangalia, pentru 30 de zile. Măsura arestului preventiv a fost prelungită cu încă 30 de zile și în luna septembrie.
De asemenea, într-un alt dosar, Vlad Pascu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, împreună cu părinții săi, pentru trafic de droguri, pentru determinarea unei persoane să dea declarații mincinoase sau să nu prezinte probe și pentru punerea la dispoziție a locuinței pentru consum de droguri. Acest dosar va fi judecat la Tribunalul București.
Sursa: Newsinn