Zeci de elevi și profesori de la Colegiul Națtional C.D. Loga din Timișoara au ajuns la Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu” și la Spitalul Municipal din Timișoara, cu simpatome de intoxicație. Nu se cunoaște cauza, mai ales că unitatea de învățământ nu are cantină, nu este racordată la gazele naturale și nici nu a fost făcută dezinsecție sau deratizare. Cursurile școlare au fost suspendate miercuri.
Numai noaptea trecută 9 elevi au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu” din Timișoara, iar la primele ore ale dimineții alte 12 persoane au ajuns la spitale. În total, 15 copii sunt, în prezent, internați la Spitalul de Copii, alți doi sunt la Spitalul Municipal și tot la Spitalul Municipal este internat și un profesor. Cu toții au simptome de intoxicare. Au acuzat dureri abdominale, vărsături, scaune diareice. De asemenea, alți elevi și profesori cu aceleași simptome nu s-au deplasat încă la spital.
În noaptea de marți spre miercuri, la ora 1.00, ISU Timiș a dispus deplasarea la Colegiul Național C.D. Loga a unui echipaj CBRN cu 6 subofițeri, pentru identificarea unei posibile surse de intoxicare, Totodată, conducerea instituției de învățământ a fost contactată, aceștia precizând că nu cunosc sursa posibilă de intoxicație având în vedere că nu există cantină, nu sunt racordați la gaze naturale și nu s-au facut dezinfecții sau deratizare.
”Legat de situatia de la Loga, la această oră pot spune că nu știm de la ce au apărut simptomele copiilor. Sunt în jur de 30 de copii, vreo 12 adulți afectați de aceleași simptome. O parte internați, o parte acasă. Toată noaptea am stat pe telefon, cu reprezentanți ISU, conducerea Loga”, a transmis Aura Danielescu, inspector -șef al ISJ Timiș.
De asemenea, conducerea Colegiului a dispus suspendarea cursurilor miercuri.
”Potrivit articolului 9, alineat 3) și 4) litera b) din OME 4183/2022, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, considerând a fi o situație obiectivă, o situație excepțională, împreună cu conducerea unității de învățământ, la cererea directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității, și anunțând Ministerul Educației, am decis suspendarea cursurilor școlare pentru ziua de astăzi”, a transmis conducerea Colegiului Național C.D, Loga din Timișoara.
Totodată, conducerea unității de învățământ a anunțat că va trimite un set de chestionare tuturor elevilor și profesorilor pe grupurile claselor, pentru a se realiza un bilanț al copiilor și profesorilor afectați, dar și pentru a se putea stabili un element comun care ar fi putut duce la intoxicare.
Sursa: Realitatea de Timis