Ceferiștii protestează la Ministerul Transporturilor

Ceferiştii protestează la Ministerul Transporturilor
Angajații CFR protestează luni, între orele 10.00 – 12.45, lângă Parcul din fața Ministerului Transporturilor
Ceferiștii se alătură protestului național. După profesori și cadre medicale, la această oră au ieșit în stradă și angajații căilor ferate. Aceștia cer majorări salariale și investiții în infrastructură. Mai mult, ceferiștii amenință cu greva generală dacă nu vor primi bani în plus.
Ceferiștii au început protestele în stradă pentru majorarări salariale. Sindicaliștii din Transportul Feroviar au anunțat că încep protestele, cu pichetarea Ministerului Transporturilor, însă amenință cu greva generală.
Angajații CFR protestează luni, între orele 10.00 – 12.45, lângă Parcul din fața Ministerului Transporturilor.
Aceștia cer aprobarea bugetului la CFR Călători și CFR Infrastructură și o salarizare care să ducă la creșterea eficienței angajaților.
Potrivit principalelor revendicări, ceferiștii cer o creștere a salariilor cu 25 la sută, prin aplicarea legii privind majorarea salariilor, dar și investiții în infrastructura feroviară. Potrivit legii, de la 1 iulie, angajații din sectorul feroviar ar trebui să aibă salarii mărite de la 1 iulie, însă Guvernul nu a alocat bani pentru majorări și nici pentru reparații, spun sindicaliștii.
Ceferiștii reclamă degradarea continuă a condițiilor de muncă, și în anul 2023, dar și salarii mai bune la CFR Călători, care să permită un sistem de stimulare al performanței și de creștere a eficienței angajaților.
“Ceferiștii ies în stradă la mitinguri de protest organizate de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, în 29.05.2023 și în 26.06.2023, între orele 10.00-12.45, lângă Parcul din fața Ministerului Transporturilor și lângă parcarea din fața Ministerului Transporturilor pentru că vrem Bugetul aprobat și Statutul aplicat și sunt hotărâți ca să protesteze împreună și cu celelalte Federații Sindicale Feroviare în fața sediului Guvernului României pentru aprobarea de către Guvernul României a BVC-urilor: CFR Călători și CFR Infrastructură pe anul 2023 și pentru aplicarea Legii nr. 195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar la Ceferiști de la 01 iulie 2023”, a declarat președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim.
„Un mecanic debutant are un salariul minim pe economie, în condițiile în care în toată UE salariile mecanicilor sunt între 3.000 și 5.000 euro. Nu mai avem nici bani pentru piese de schimb la locomotivele și vagoanele pe care le avem în parcurs, vine sezonul estival, nu mai vrem să fim înjurați. Mai multe locomotive se defectează decât cele care se repară”, a mai spus președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.
Alte nemulțumiri sunt legate de degradarea condițiilor de călătorie cu trenurile de călători ale CFR Călători și în anul 2023 din cauza lipsei fondurilor de reparații material rulant și al fondului de investiții, de reținerea celor 10% la bugetele de compensație/subvenție și la facilitățile de călătorie, de faptul că CFR Călători în anul 2023 funcționează pe un buget mai mic decât în anul 2022, deși prețurile sunt duble și de favorizarea Operatorilor de Transport Feroviar de Călători privați în raport cu CFR Călători.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Urmărește știrile NewsInn și pe Google News




























