Cauza românilor care doresc să părăsească Gaza a fost o „prioritate” pentru autoritățile israeliene, a declarat, marți, ambasadorul Israelului la București, Reuven Azar.
Cauza românilor care doresc să părăsească Gaza a fost o „prioritate” pentru autoritățile israeliene, a declarat, marți, ambasadorul Israelului la București, Reuven Azar, într-o declarație pentru presa română.
„Sunt mii de persoane cu dublă cetățenie și angajați ai organizațiilor internaționale în Fâșia Gaza. Am colaborat cu autoritățile egiptene și am pledat pentru deschiderea graniței cât se poate de curând. Din nefericire, punctul de frontieră din partea Fâșiei Gaza este controlat de Hamas și în ciuda faptului că la două săptămâni de la începerea războiului egiptenii au deschis granița și câteva sute de persoane puteau ieși zilnic, acum trei zile Hamas a închis (punctul de frontieră - n.r.) pentru că se pare nu au primit aprobare de la egipteni să își scoată proprii oameni din Gaza. Acest lucru a făcut să fie și mai greu pentru cetățenii străini să iasă”, a declarat diplomatul, citat de Agerpres.
El a spus că a discutat personal pe această temă cu oficiali de rang înalt atât în Israel, cât și în România.
„A fost foarte important pentru noi să facem din cauza românilor o prioritate, în contextul relațiilor bilaterale foarte bune, dar din nefericire nu am putut controla ritmul (desfășurării evenimentelor - n.r.). Dar facem eforturi, ne coordonăm. Autoritățile israeliene au liste, în colaborare cu egiptenii, am transmis informații, am primit informații din partea autorităților române, la fel a primit și partea egipteană, așa că sperăm că toți cetățenii străini, inclusiv românii, vor ieși cât se poate de repede”, a completat diplomatul.
Ministerul român de Externe a afirmat marți că 103 cetățeni români și membri de familie ai acestora au primit aprobarea să părăsească Gaza și să treacă în Egipt. Potrivit ministrului de Externe, Luminița Odobescu, aproximativ 260 de persoane, români și membri de familie ai lor, au solicitat evacuarea din Fâșia Gaza.
Sursa: Newsinn