Extern· 1 min citire

Cel puțin 15 oameni au murit, după ce un TIR a lovit un autobuz pe o autostradă din Canada

accident_canada

accident_canada

NewsInn
Scris de NewsInn Publicat: 16 iun. 2023, 07:39

Cel puțin 15 oameni au murit într-un accident produs pe o autostradă din Canada, după ce un camion a lovit un autobuz care transporta, în principal, oameni în vârstă. Este una dintre cele mai mari catastrofe rutiere produse în ultimii ani în Canada.

Pasagerii autobuzului se îndreptau spre un cazinou din Carberry, a relatat CBC News, citând un purtător de cuvânt al cazinoului, scrie news.ro.

”Am stabilit că 15 persoane, cel puțin, au fost declarate decedate în urma acestei coliziuni”, a declarat ofițerul de Poliție adjunct Rob Hill, care este comandantul Poliției călare regale canadiene din Manitoba.

El a afirmat, într-o conferință de presă televizată, că ”din păcate, aceasta este o zi care în Manitoba și în Canada va fi ținută minte ca una a tragediei și a tristeții incredibile”.

Alte zece persoane primeau îngrijiri la spital. Poliția a afirmat că ambii șoferi au supraviețuit și a refuzat să spună cine ar fi responsabil pentru producerea accidentului.

Scaune cu rotile și cadre pentru mers distruse au rămas lângă prelatele cu care au fost acoperite trupurile neînsuflețite la locul accidentului, a relatat Winnipeg Free Press.

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Extern