Cel puțin 34 de membri ai unor forțe loiale regimului lui Bashar al-Assad au fost uciși într-o serie de atacuri simultane, miercuri în zori, de către gruparea Statul Islamic (SI),
Cel puțin 34 de membri ai unor forțe loiale regimului lui Bashar al-Assad au fost uciși într-o serie de atacuri simultane, miercuri în zori, de către gruparea Statul Islamic (SI), în vastul deșert sirian în care se ascund jihadiștii, anunță o organizație nonguvernamentală (ONG), relatează AFP.
Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), ”opt militari sirieni și 36 de membri ai Forțelor Apărării Naționale”, o miliție auxiliară a armatei, au fost uciși în aceste atacuri care au vizat poziții militare și baraje de control.
Atacuri cu armă automată au avut loc în regiunea Al Rasafa, în Badiya - deșertul vast care se întinde din provincia Homs (centru) și până la frontiera cu Irakul, în est, trecând prin provincia Deir Ezzor.
Este vorba despre cele mai sângeroase atacuri din august, când 33 de militari au fost uciși într-un atac SI vizând un autocar al armatei în provincia Deir Ezzor.
Potrivit directorului SOHR, bilanțul urmează să crească, unii răniți aflându-se în stare gravă.
ONG-ul cu sediul în Regatul Unit, care dispune de o vastă rețea de surse în această țară devastată de război, anunță că aviația rusă a efectuat după aceea raiduri vizând poziții în care se află combatanți SI, în deșert, soldate cu șapte morți.
Armata rusă susține regimul lui Bashar al-Assad și dispune de două baze militare în Siria, o bază aeriană la Hmeimim și o bază navală în portul Tartus.
SI și-a intensificat recent atacurile în Siria, din zone deșertice în care combatanții s-au repliat după ce au pierdut în 2019 un vast teritoriu pe care-l controla în această țară.
Gruparea jihadistă, care a înregistrat o ascensiune fulgerătoare în 2014 atât în Siria, cât și în Irak, a rămas fără ”califatul” pe care l-a autoproclamat în urma unor ofensive succesive în ambele țări, susținute de o coaliție internațională antijihadistă.
Înfrângerea SI în Siria a fost proclamată în 2019 (în Irak în 2017), însă coaliția a rămas în această țară pentru a lupta împotriva unor celule teroriste care continuă să opereze pe teritoriul sirian.
Cei peste 12 ani ai acestui război sângeros au fragmentat Siria în zone de influență, în pofida faptului să regimul a preluat controlul asupra unei mari părți a teritoriului sirian, cu susținerea aliaților săi - Rusia și Iranul.
Războiul din Siria s-a soldat, începând din 2011, cu peste o jumătate de milion de morți, devastarea infrastructurii și deplasarea a milioane de oameni.
Sursa: Newsinn