Extern· 2 min citire

Elon Musk: Primul om cu cip în creier va apărea până la sfârșitul anului

Elon Musk râde de Vladimir Putin: Miliardarul spune că îl poate bate pe președintele Rusiei doar cu o mână

Elon Musk râde de Vladimir Putin: Miliardarul spune că îl poate bate pe președintele Rusiei doar cu o mână

NewsInn
Scris de NewsInn Publicat: 17 iun. 2023, 08:12

Elon Musk a anunțat vineri că dorește să doteze "anul acesta" o primă ființă umană cu implanturi neuronale de la compania sa Neuralink, a cărei tehnologie tocmai a fost autorizată în Statele Unite.

"Sperăm că, mai târziu în acest an, vom realiza prima noastră implantare a unui cip la om, pentru cineva care are o formă de tetraplegie", a detaliat miliardarul răspunzându-le unui copil și tatălui acestuia la finalul unei sesiuni de întrebări organizată la Dôme de Paris, în fața a 3.600 de persoane.

"Vreau să liniștesc pe oricine s-ar putea teme de Neuralink. Va fi un proces destul de lent", a adăugat el.

Neuralink, un start-up creat de Elon Musk, a primit aprobarea autorităților sanitare din SUA la sfârșitul lunii mai pentru a-și putea testa implanturile cerebrale pe subiecți umani. Țelul multimiliardarului este ca prin intermediul cipurilor implantate în creierul uman creierul și computerele să comunice în mod direct.

Pe termen mediu, obiectivul este de a ajuta persoanele paralizate, care suferă de leziuni ale măduvei spinării sau care sunt afectate de boli neurologice precum boala Parkinson, scrie Agerpres.

Obiectivul pe termen lung este crearea unei relații simbiotice între oameni și inteligența artificială, care ar putea atenua frontierele dintre gândirea umană și computer.

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Extern